IMS-57

- Stoc: 21
- Model: 147121.1
- SKU: 147121.1
MAȘINI ROMÂNEȘTI CARE AU FĂCUT ISTORIE – IMS
IMS a fost primul vehicul de teren fabricat în România și a fost produs între anii 1957-1975. Numele de „IMS” l-a purtat doar modelul IMS-57, următorul model s-a numit M-59, iar al treilea M-461 (ulterior ARO M461). Toate modelele din această gamă (IMS-57, M-59, M-461, ARO M461) au fost denumite generic IMS.
M461 – Zimbrul Carpaților
Modelul cel mai de succes – ARO M461 – beneficia de o platformă tehnică complet reproiectată, deși semăna cu M-59. Motorul era de 2,5 l pe benzină, dezvolta 70 CP, consumul era de 17 l /100 km și atingea viteza maximă de 100 km/h. În denumirea sa «M» este abrevirea cuvântului Muscel, «4» – al patrulea prototip realizat și «61» – anul începerii proiectării modelului, 1961.
Au fost produse 80.233 de vehicule, din care 46.549 au fost exportate, iar un număr însemnat a fost folosit de Armata Română. La Cairo s-au asamblat 2.000 de automobile M461, acestea intrând în dotarea armatei egiptene sub numele de RAMSES și constituind o legendă locală în privința rezistenței și a performanțelor.
IMS, mașina de armată care încă trezește admirație, este produsul lansat pe piață de Monetăria Statului, inclus în programul medalistic 2021, secțiunea Mașini românești care au făcut istorie.
Caracteristici tehnice:
- Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,11 grame
- Calitate: proof
Tiraj fix: 200 bucăți
Acest produs medalistic din argint – format din medalie, pliant și mapă de prezentare – poate fi procurat la prețul de 320 lei/set TVA inclus.