100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I

- Stoc: 52
- Model: 147103.1
- SKU: 147103.1
25 octombrie 2021 – 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Cel mai tânăr rege din toată istoria noastră, Regele Mihai I (1921-2017), a
fost monarh între 1927-1930 şi 1940-1947, ultimul şef de stat participant
efectiv la cel de-al Doilea Război Mondial și ultimul Suveran al Europei de Est
înaintea prăbuşirii democraţiilor.
Regele Mihai ne-a oferit, după 1989, o lecţie de credinţă şi patriotism,
precum și de destoinicie politică. Acesta a afirmat de multe ori că forţa,
creativitatea şi identitatea românească au nevoie să fie unitare, că ţării
noastre îi sunt necesare principiile de bază ale democraţiei, că un popor care
nu îşi cunoaşte trecutul nu poate avea prezent şi viitor, că istoria nu trebuie
reinventată după cum ne aranjează mai bine, că tradiţiile şi continuitatea
noastră românească trebuie privite în faţă, şi nu puse între paranteze.
Monetăria Statului, în semn de prețuire și recunoștință, a lansat pe piață
produsul medalistic „100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I”, produs ce face
parte din programul medalistic aferent anului 2021.
Produsul medalistic, format din medalie însoțită de broșură, certificat de
autenticitate și cutie de lemn, poate fi achiziționat la prețul de 2.071
lei/set, T.V.A inclus.
Caracteristici tehnice:
- Material: Argint 999‰
- Diametru: 80 mm
- Greutate: 355 grame
- Calitate: sablata, patinată
Tiraj fix:
200 bucăți