170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale

- Stoc: 32
- Model: 247002.2
- SKU: 247002.2
ION LUCA CARAGIALE – CEL MAI
MARE DRAMATURG ROMÂN
„Trăiască frumoasa şi cumintea
limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie
a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.” – Ion Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale,
reprezentant al „Epocii Marilor Clasici”, este scriitorul care a marcat
literatura română printr-o nouă direcție în teatru și operele dramatice.
Unul dintre principalii
fondatori ai teatrului național, Caragiale a creat o operă cu note distinctive
care o singularizează în contextul literaturii naţionale.
În scrierile sale, fie că
vorbim de piese de teatru, schiţe sau nuvele, marele dramaturg a demonstrat o
apetență încântătoare pentru satiră și a reușit o radiografiere fidelă a
moravurilor epocii sale, care, prin recurență, se transmit tuturor epocilor.
Probabil că și peste o sută de
ani vor exista aceiași protagoniști mediocri, cum se confirmă de altfel și după
prima sută de ani traversată prin veșnicie de opera sa: un Mitică ce dezbate
prin cafenele sau pe la colțuri de stradă despre oamenii aflați la putere,
despre ultimele scandaluri din high-life, un Dandanache ce va specula perfid o
conjunctură politică favorabilă sau un Cațavencu șantajist.
În creaţia artistică
naţională, Caragiale reprezintă realismul critic, deoarece „Nu există exponent
al statului burghezo-moşieresc pe care scriitorul să nu-l fi înţepat cu
condeiul său ascuţit. Corupţia, favoritismul, făţărnicia, mizeria,
descompunerea morală, goana după ştirea de senzaţional găsesc în el un pictor
de moravuri nemilos. Sub râs se ascunde dispreţul.” – George Călinescu.
Setul medalistic de colecție
„170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale” – format din medalie din
argint și carte falsă – poate fi procurat la prețul de 1.524 lei/set, T.V.A
inclus.
Medalia prezintă următoarele
caracteristici tehnice:
- Material: Argint 999‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 200 grame
- Calitate: patinată
Tiraj fix: 60 bucăți