100 de ani de la înființarea Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București

- Stoc: 32
- Model: 377281.1
- SKU: 377281.1
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT (UNEFS) din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea pentru Educaţie Fizică,
promulgată la data de 15 iunie 1923 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 59,
din 17 iunie 1923, sub denumirea de INSTITUTUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE FIZICĂ
(INEF). Această titulatură fost schimbată pe parcursul existenţei sale, până la
cea prezentă, atribuită prin modificările aprobate la HG nr. 749/2009 și
publicată în Monitorul Oficial al României Partea I din 12 octombrie 2009.
Prima instituţie de învăţământ superior pentru
pregătirea profesorilor de educaţie fizică din România şi-a început cursurile
la 1 decembrie 1922, la Bucureşti. A fost a 10-a instituţie de acest fel din
lume şi a 5-a din Europa.
Activitatea a debutat sub conducerea generalului
prof. Virgil Bădulescu care a obţinut sprijinul Familiei Regale, mai ales al
Majestăţii Sale Regele Ferdinand I, al lui Dimitrie Gusti – directorul Casei
Culturii Poporului şi al profesorului Vasile Pîrvan.
Încă din primii ani de existență, UNEFS s-a
bucurat de un corp profesoral de elită. Au fost profesori ai acestei
instituţii, personalități de marcă ale științei și culturii românești, dintre
care amintim: prof. dr. Francisc Rainer, dr.Gr. T. Popa, dr. Horia Dumitrescu,
prof. dr. N. Paulescu, col. dr. C. Mihăilescu, prof. dr. D. Mezincescu, conf.
dr. Radu Olinescu, col. dr. I. Lascăr, prof. univ. C-tin Rădulescu – Motru,
conf. Nae Ionescu, conf. Gh. Zapan, Mircea Eliade, academicianul Octav Onicescu
și savantul C. Kiriţescu.
În sistemul de clasificare al Uniunii Europene,
UNEFS este definit ca institut de învăţământ şi cercetare de nivel „A”, care
reuneşte toate domeniile de bază ale cunoaşterii ştiinţifice referitoare la om,
educaţie, sănătate, cultură şi societate. Programele de studii sunt în
concordanţă cu Procesul de la Bologna. Instituţia are parteneriate cu
universităţi din spaţiul European, acordându-i-se inclusiv Erasmus
University Charte.
La evaluările externe din 2009 și 2017 Consiliul
ARACIS a acordat Universității calificativul Grad de încredere ridicat.
Sursa: Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București (unefs.ro)
Setul de
colecție – compus din medalie, certificat de autenticitate personalizat și
cutie de lemn – poate fi procurat de la magazinele instituției noastre la
prețul de 209 lei/set; prețul include T.V.A.
Medalia
prezintă următoarele caracteristici tehnice:
-
Material: Aliaj de cupru
-
Diametru: 50 mm
-
Calitate: proof
Tiraj fix: 40
bucăți