100 de ani de la nașterea regizorului Liviu Ciulei

- Stoc: 36
- Model: 377377
- SKU: 377377
LIVIU CIULEI – UN TITAN AL
TEATRULUI ROMÂNESC
„Eu nu sunt
pentru improvizaţie, sunt pentru un desen precis. Regia este logică, după aceea
logică, iar logică şi abia apoi 1% inspiraţie.” – Liviu Ciulei
Liviu Ciulei, născut la
Bucureşti, pe 7 iulie 1923, este unul dintre cei mai mari oameni de teatru ai
secolului trecut, activând ca regizor, actor şi scenograf. A absolvit Conservatorul Regal de
Muzică și Artă dramatică din București în vara anului 1946, studiind în paralel
arhitectura, studiu pe care îl finalizează în 1949 cu un proiect de diplomă
complex.
Cariera de peste 60 ani a regizorului și scenografului Liviu Ciulei
dezvoltată în contextul evoluției teatrului universal în a doua parte a
secolului XX, însumează 184 de piese de teatru și operă, pe patru continente.
Actorul Liviu Ciulei a creat personaje memorabile în 30 de piese de teatru
dând viață unor personaje ca Puck, în „Visul unei nopți de vară” de
Shakespeare, Agamiță Dandanache în „O scrisoare pierdută” de
Caragiale pentru a aminti numai câteva dintre rolurile cunoscute publicului
românesc.
Pe lângă arta teatrală Liviu Ciulei a fost un inovator și în arta
cinematografică, regizând 3 filme, semnând scenografia pentru 4 și interpretând
roluri în alte 15 filme. Astfel, filmul „Valurile Dunării” este
premiat cu Marele Premiu al Festivalului de Film de la Karlovy Vary, în 1960,
iar bine-cunoscutul film, „Pădurea Spânzuraților”, premiat cu „Premiul pentru regie” la
Cannes în 1965.
Liviu Ciulei se stinge din viață pe 25 octombrie 2011 la München la vârsta
de 88 de ani.
Sursa: Thomas Ciulei
Monetăria Statului dedică
titanului teatrului românesc, produsul medalistic „100 de ani de la
nașterea regizorului Liviu Ciulei”, inclus în Programul Medalistic 2023.
Setul de colecție – compus din
medalie, certificat de autenticitate personalizat și cutie de lemn – poate fi
procurat la prețul de 960 lei/set; prețul include T.V.A.
Medalia prezintă următoarele
caracteristici tehnice:
Material:
Argint 999‰
Diametru: 50 mm
Greutate: 89 grame
Calitate: patinată
Tiraj fix: 60 bucăți