100 de ani de la nașterea Reginei Ana a României

- Stoc: 29
- Model: 377525.1
- SKU: 377525.1
„Poporul român
este dăruit cu un talent enorm.” – Regina Ana a României
Regina Ana a României s-a născut la Paris, la 18 septembrie 1923, ca
Principesă de Bourbon-Parma, fiică a Principelui René de Bourbon şi a
Principesei Margareta a Danemarcei. A avut trei fraţi, Principii Jacques,
Michel şi André de Bourbon. S-a căsătorit cu Regele Mihai I al României la
10 iunie 1948, la Atena și au avut împreună cinci fiice. A venit pentru prima
oară în România în mai 1992 şi începând din anul 2001 a avut, alături de Regele
Mihai, reşedinţa oficială la Palatul Elisabeta.
În toamna anului 1947 l-a cunoscut la Londra pe regele României, venit să
asiste la nunta Principesei Elisabeta a Marii Britanii, viitoarea Regină
Elisabeta a II-a. După abdicarea forţată a Regelui Mihai şi pe tot parcursul
durerosului exil, Regina Ana i-a stat alături soţului său. Familia Regală a
României avea să fie, pe timpul exilului, una obişnuită: copiii, munca și
bucuria de a petrece timp împreună. Familia rămânea unită în jurul regelui,
care nu şi-a uitat niciodată ţara. Iubirea unuia pentru altul şi dragostea
amândurora pentru România aveau să-i însoţească pe rege şi pe regină timp de 68
de ani.
Multe sunt trăsăturile care o fac pe Regina Ana să fie unică în istoria
modernă a țării, prin comparație cu celelalte suverane-consort ale României.
Regina Ana nu şi-a putut vedea ţara timp de 42 de ani. De asemenea, a
intrat prima oară în Castelul Peleș, proprietate a soțului ei, abia la vârsta
de 85 de ani, după 60 de ani de căsătorie.
De fiecare dată când cuplul regal s-a mutat într-o casă nouă, prima piesă
ascultată era Poema Română, de George Enescu, ca o „binecuvântare” a
casei.
Modesta noastră regină, care nu a văzut niciodată necesar să fie răsplătită
public, a primit de-a lungul vieții Crucea de Război a Franței, Marea Cruce a
Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga și Sfânta Sofia din
Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta, precum și Marea Cruce a Ordinului
Coroana României.
Regina Ana a fost cea mai longevivă soţie de rege sau domnitor din întreaga
istorie a României. Ea a trăit 92 de ani și a fost regină-consort timp de 68 de
ani (10 iunie 1948 – 1 august 2016).
În ziua de 13 august 2016, Regina Ana a fost condusă pe ultimul
drum de români, de la Palatul Regal din
București la Curtea de Argeș, unde se odihnește în Noua Catedrală
Arhiepiscopală și Regală.
Sursa: https://casamajestatiisale.ro/familia-regala/istorie/regina-ana/
Monetăria
Statului dedică ultimei regine a României, produsul medalistic „100 de ani
de la nașterea Reginei Ana a României”.
Setul de
colecție – compus din medalie, certificat de autenticitate personalizat și
cutie de lemn – poate fi procurat la prețul 398 lei/set; prețul include T.V.A.
Medalia
prezintă următoarele caracteristici tehnice:
- Material:
Aliaj de cupru
-
Diametru: 60 mm
-
Calitate: patinată
Tiraj
fix: 40 bucăți