100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial și 90 de ani de la inaugurarea Crucii Comemorative a eroilor din Primul Război Mondial

- Stoc: 21
- Model: 847111
- SKU: 847111
Monetăria Statului prezintă produsul medalistic: „100
de ani de la încheierea Primului Război Mondial și 90 de ani de la inaugurarea
Crucii Comemorative a eroilor din Primul Război Mondial”.
Primul Război Mondial a constituit cel mai terifiant
măcel din câte cunoscuse umanitatea până la acea epocă. La capătul celor 52 de
luni de război, exista un bilanț zguduitor: peste nouă milioane de vieți
pierdute și probabil același număr de oameni sufereau de o formă oarecare de
invaliditate în urma luptelor. Oamenii se confruntau cu sarcina dificilă de
a-și pune viețile în ordine. Era clar pentru toată lumea că lucrurile nu vor
mai fi niciodată ca înainte de război. Marele Război schimbase totul: economia
era ruinată, politica se schimbase și harta Europei fusese retrasată. Sistemul
de pace de la Paris – construit după Marele Război – a fost „o pace fără
victorie” sau „o pace neterminată”, considerată ca un compromis între americani
și europeni, între anglo-saxoni și francezi, între germani și învingătorii lor.
Europa a fost divizată între state care doreau revizuirea păcii și state care
aspirau să o mențină. Acest echilibru fragil nu a rezistat nici două decenii.
Prin edificiul construit la Paris, a triumfat
principiul generos al autodeterminarii naționalităților. Au aparut state
naționale noi, altele și-au desăvârșit unitatea statală, cum a fost cazul
României, prin actul Marii Uniri. Aceste tratate și consecințele mai ample ale
războiului au afectat radical istoria Europei pentru următorii șaptezeci de
ani.
„Crucea de pe muntele Caraiman“ – simbol al culturii
şi istoriei celor pe care îi veghează din înălţimile munţilor.
Setul medalistic poate fi achiziționat la prețul de
184 lei/ bucată, T.V.A inclus.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
Material: aliaj de cupru
Diametru: 60 mm
Calitate: patinată
Tiraj: 60 bucăți