Mănăstirea Moldoviţa
- Stoc: 13
- Model: 247111.2
- SKU: 247111.2
MOLDOVIȚA – BIJUTERIE A ARHITECTURII ROMÂNEȘTI
Printre monumentele istorice şi de arhitectură ale Bucovinei, ce sunt înscrise şi pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, se află şi Mănăstirea Moldoviţa, una dintre cele mai importante ctitorii ale domnitorului Petru Rareş.
Glorioasă prin tumultuosul său trecut istoric, acest magnific lăcaș de cult a străjuit, de-a lungul veacurilor, hotarul nordic al Moldovei.
Biserica Mănăstirii Moldoviţa păstrează tradiţionalul plan triconc, cu cinci încăperi despărţite prin pereţi cu uşi pe mijloc şi cu sistem de boltire separată la fiecare încăpere.
Spre deosebire de alte biserici moldoveneşti, aici apar elemente arhitectonice noi, cum sunt pridvorul deschis, cu cinci arcade mari care dau măreţie monumentului, tainiţa (încăpere situată deasupra camerei mormintelor) şi semisoclul din jurul bisericii - aceste elemente apar numai la construcţia bisericilor din epoca lui Petru Rareş.
Monetăria Statului dedică bijuteriei arhitecturale a artei medievale românești produsul medalistic „MOLDOVIȚA”, inclus în secțiunea Bisericile pictate din nordul Moldovei - Programul Medalistic 2022.
Caracteristici tehnice:
- Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
Tiraj fix: 40 bucăți.
Setul medalistic de colecție - format din medalie din aliaj de cupru însoțită de carte falsă - poate fi procurat de la magazinele Monetăriei, la prețul de 391 lei/set TVA inclus.