Meniu
Coș de cumpărături

Mănăstirea Sucevița

Mănăstirea Sucevița
Mănăstirea Sucevița
391 Lei
TVA inclus
  • Stoc: 14
  • Model: 247138.2
  • SKU: 247138.2

SUCEVIȚA – „VERDE DE SMARALD”

 

Întemeiată de familia Movileştilor la sfârşit de secol al XVI-lea, Mănăstirea Sucevița este renumită pentru culoarea verde, predominantă în pictura exterioară şi pentru remarcabila scenă a „Scării Virtuţilor”, o adevărată capodoperă a picturii medievale românești, ce impresionează prin amploarea sa și prin contrastul dintre ordinea îngerilor și haosul iadului. În ceea ce privește pictura, dacă albastrul de Voroneț a devenit celebru, la Sucevița predomină verdele „de smarald”, după o formulă care nu a putut fi reprodusă ulterior.

 

Mănăstirea Sucevița este o valoare a ortodoxiei românești, parte a patrimoniului national și universal.

 

Biserica „Învierea Domnului” din cadrul Mănăstirii Sucevița a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul „Bisericile pictate din nordul Moldovei“.

 

Pictura murală de la Mănăstirea Sucevița, considerată de cercetatorul de artă francez Paul Henry drept „testamentul artei moldovenești”, încheie epoca de mari creații care a fost secolul al XVI-lea, ale cărei monumente cu pictura exterioară constituie capodopere ale artei universale.

 

Monetăria Statului dedică ultimei biserici moldave zugrăvite în exterior produsul medalistic „SUCEVIȚA”, inclus în secțiunea Bisericile pictate din nordul Moldovei - Programul Medalistic 2022.

 

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:

- Material: Aliaj de cupru

- Diametru: 60 mm

- Calitate: patinată

 

Tiraj fix: 40 bucăți

Setul medalistic de colecție - format din medalie din aliaj de cupru însoțită de carte falsă - poate fi procurat la prețul de 391 lei/set TVA inclus.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Rău Bun