Meniu
Coș de cumpărături

200 de ani de la nașterea politicianului Lascăr Catargiu

200 de ani de la nașterea politicianului Lascăr Catargiu
200 de ani de la nașterea politicianului Lascăr Catargiu
419 Lei
TVA inclus
  • Stoc: 5
  • Model: 377584.1
  • SKU: 377584.1

Lascăr Catargiu (Lascăr Catargi) s-a născut la 1 noiembrie 1823 în Iași, într-o veche familie boierească și a fost unul dintre cei mai stimați oameni de stat ai vechii Românii.

Portretele oneste pe care i le-au făcut contemporanii săi ne oferă astăzi imaginea unui politician asumat, responsabil, loial și iubitor de popor.

S-a situat în prim planul scenei politice timp de aproximativ 45 de ani fiind unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare din România. Disensiunile cu Alexandru Ioan Cuza l-au determinat să fie unul dintre liderii conspiraţiei care au acţionat pentru detronarea domnitorului, după care a fost principalul membru al Locotenenţei Domneşti care a substituit atribuţiile şefului statului până la aducerea prinţului străin. 

În privinţa activităţii politice, Lascăr Catargiu s-a afirmat drept cea mai avizată voce a conservatorismului românesc, fiind timp de 20 de ani preşedinte al Partidului Conservator. A ocupat timp de patru mandate funcţia de prim-ministru şi timp de cinci mandate funcţia de ministru de Interne. 

Lascăr Catargiu a încetat din viaţă la 30 martie 1899

Caracteristici medalie:

-     Material: aliaj de cupru;

-     Diametrul: 50 mm;

-     Calitate: clasică.

Setul de colecție – compus din medalie, certificat de autenticitate personalizat și cutie de lemn – poate fi achiziționat la prețul de 419 lei/set, prețul include T.V.A. 

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Rău Bun